Instalatii electrice

Instalatiile electrice de interior – sunt instalatiile cele mai importante pentru consumatorii casnici, pentru ca acestea sunt exclusiv pe proprietatea si in grija lor. Aici intra toata reteaua electrica, de la punctul de masurare a consumului pana la prize, becuri sau aparatura electrocasnica.
Acest tip de instalatii electrice mai poate fi impartit in retele electrice de interior sau de exterior (efectuate in afara cladirilor), in functie de zona in care sunt amplasate.
In proiectarea retelei electrice pentru locuinta ta, instalatiile electrice de interior sunt cele care te intereseaza in mod exclusiv.

Etapa 1: Planificarea pe termen lung

In cazul unei locuinte noi, reteaua electrica trebuie sa fie construita de asa natura incat sa permita cu usurinta noi completari. Chiar daca acum nu ai un autoturism electric, trebuie sa iei in calcul ca peste cativa ani poate va trebui sa instalezi un punct de alimentare si pentru masinile electrice.

Acelasi lucru e valabil si in cazul in care vei dori sa-ti construiesti o piscina, de exemplu. Cea mai buna solutie este sa te pregatesti inca din faza de proiectare si sa instalezi mai multe cutii de distributie sau tuburi pentru cablurile electrice.

Etapa 2: Planificarea propriu-zisa a retelelor

Este etapa in care o sa planificam reteaua electrica necesara pentru consumul imediat de curent. Pentru asta trebuie sa stabilim cate prize, cate intrerupatoare si cate surse de iluminat vrei sa instalezi in fiecare camera a locuintei.

Mai departe, o sa planificam din timp circuitele electrice destinate echipamentelor electrocasnice. Unele – cum ar fi plita electrica – au nevoie de circuite separate si trebuie legate la panou cu ajutorul unor cabluri speciale.

In cazul altor electrocasnice, e important sa stii de la bun inceput unde vrei sa le amplasezi. De exemplu: vrei sa pui masina de spalat in spatele usii de la baie? Inseamna ca acolo trebuie sa ai si o priza. Folosesti o masina de tuns sau una de ras? O alta priza ar trebui sa fie in apropierea lavoarului.

Etapa 3: Proiectarea retelei electrice – prize, surse de iluminat, tablouri de distributie

Aceasta este etapa in care proiectul retelei electrice va fi adaugat planului general al constructiei. Planul va contine, detaliat, amplasarea tablourilor de distributie, a cablurilor electrice si locatia corpurilor de iluminat, a prizelor si a intrerupatoarelor.

Corpurile de iluminat – pentru fiecare incapere a constructiei, planul trebuie sa prevada:

  • destinatia incaperii;
  • tipul si numarul corpurilor de iluminat;
  • inaltimea la care se monteaza (distanta fata de pardoseala);
  • circuitul electric la care se racordeaza;
  • nivelul mediu al iluminarii impuse.

Receptoarele de forta – sunt echipamentele electrice care au nevoie de un circuit separat, cum ar fi plitele cu inductie sau cuptoarele electrice. In cazul lor, se indica pozitia echipamentului electric, a traseului circuitelor si a coloanelor de alimentare. Pentru conductoare, sabluri sau bare se mentioneaza tipul, sectiunea si pozitionarea.

Intrerupatoarele pentru corpurile de iluminat – locul unde vor fi amplasate, inaltimea de la podea, numarul de intrerupatoare si circuitele electrice care le sunt atasate.

Prizele – se mentioneaza in proiect zona in care vor fi amplasate, circuitul electric si tipul prizelor: cu sau fara contact de protectie, simple sau duble.